Unele momentele definitorii din viaţă ne sperie, de cele mai multe ori. Unii dintre noi devenim mai slabi, mai răi… Eu am ales să devin mai bun şi mai puternic. Ce m-a motivat să aleg acest drum?
Am fost fortat sa merg pe acest drum: ACCIDENTUL.
Ajuns la spital, trecand prin doua operatii, una la cap si una la coloana, mi-am promis că voi fi mai bun, ca voi privi viata dintr-o alta perspectiva, dar cu dorinta sa traiesc, am depasit perioada critica din viata mea.
Am început o viaţă nouă, cu multe coordonate noi, amfost nevoit să reinventez, să reorganizez ca să nu îmi limitez viaţa de zi cu zi.
Am fost imobilizat la pat 10 luni, luni in care am dus acea lupta interioara cu mine, cu ce s-a intamplat, DE CE EU, rugandu-ma la Dumnezeu sa imi dea rabdare si sa ma calauzeasca pe drumul vietii cum crede el de cuviinta.
Am ajuns acasa, la casa parinteasca, dupa 12 luni de la accident mereu cu gandul la ce voi face si cum voi reusi sa ma reinventez. Am inceput sa duc lupta cu viata la un alt nivel. Sa imi conving familia si prietenii ca sunt acelasi om ca inainte de accident, doar ca ma deplasez altfel.
In ochii lor eram o persoana nepunticioasa care nu putea sa faca nimic si care nu era lasata sa faca nimic. Am schimbat termenii luptei. Acum duceam o lupta cu cei din jur, cum sa ii conving ca pot face multe lucruri doar din scaunul rulant. Cand familia era plecata la munca, eu ma urcam in scaunul rulant si faceam mancare, iar cand ajungeau acasa nu le venea sa creada ca eu am facut toate acele lucruriAsa m-am convins pe mine si i-am convins si pe altii ca sunt de ajutor celor din jur si nu sunt o leguma, cum ma considerau la inceput.
Cum am ajuns la sport? Ce înseamnă sportul pentru mine?
Imi place competitia. In spitalul de recuperare, kinetoterapeutul meu mi-a spus ca noi, cei cu Traumatisme Vertebro-Medulare(TVM), trebuie sa avem o viata de sportiv, sa muncim cel putin 8 ore pe zi. Asa am facut, mergeam primul la sala si plecam ultimul de acolo.
In viata ai sansa sa alegi. Si eu am avut de ales.
Sa ma intorc la spitalul de la Iasi sa continui recuperarea sau sa merg la alte spitale din tara. Am ales sa merg in alte spitale si sa vad cum se lucreaza cu persoanele cu TVM. Am invatat multe, dar cel mai important a fost ca am invatat sa ma cunosc.
La spitalul din Bucuresti am fost selectat pentru o tabara pentru persoane cu dizabilitati unde am intalnit alte persoane in aceeasi situatie ca mine. Aici am invatat foarte multe si am concurat la primele mele concursuri (tenis de masa, alergare, tir cu arcul) si am descoperit ca pot sa inot.
Fiind o persoana activa, am fost chemat si in a doua tabara, de aceasta data ca instructor (Wow! Sa invat pe altii ce stiu eu).
Tot ca instructor am inceput sa lucrez la atelierul de scaune rulante, iar munca noastra mergea catre persoanele tinere care erau in situatii similare. Aici, eu si alti tineri am facut parte din prima selectionata a Romaniei pentru un meci de baschet in scaun rulant contra echipei Albaniei.
Am participat pentru prima data la Maratonul celor 24 ore de inot de la Brasov, am alergat pentru prima data un maraton de 42 de km. Acesta a fost inceputul.
Sportul pentru mine este un mod de viata.
Dar, cum am ales tir cu arcul? Am practicat multe sporturi înainte de tir cu arcul.
Da, dupa cum am spus, am inceput cu alergarile la crosuri, semimaratoane si maratoane, baschet in scaun rulant, tenis de masa, tenis, inot.
Acum 5 ani, am ales tirul cu arcul. Pentru a ne da seama ce sport ne reprezinta, trebuie sa incercam cat mai multe. Toate mi-au adus satisfactii, dar tirul cu arcul ma ajuta sa ma cunosc mai bine, sa lupt cu temerile mele interioare, sa lupt cu emotiile.
In tirul cu arcul, ca in tenis, castiga cel care este mai puternic mental, cel ce isi stapaneste emotiile. In tirul cu arcul este o vorba: ,,Nu tragi 72 de sageti, tragi o sageata de 72 de ori”.Trebuie o concentrare maxima astfel incat si a 50-a sageata sau a 72-a sa o tragi la fel ca prima, aceasi pozitie, aceasi intindere, aceeasi emotie.
Am invatat sa ma cunosc mai bine. Prin sport incerc sa arat ca se poate, ca limitele ni le impunem singuri si eu sunt o dovada ca aceste limite pot fi depasite. Anul trecut am participat la Para Archery European Cup, Olbia Sardinia-Italia, unde am ocupat locul II la echipe si locul II la echipe mixt. O alta activitate de mentionat este aceea ca anul trecut am organizat impreuna cu Comitetul National Paralimpic, Romania, un campionat national de tir cu arcul si au venit 25 de sportivi cu dizabilitati. Unii dintre ei imi sunt adversari in competitiile nationale.
Imi doresc foarte mult ca prin exemplul meu si prin intermediul asociatiei sa motivez cat mai multe persoane sa faca sport
Da, mi-am pus lista de dorinte cu ce vreau sa realizez anul acesta si ce doresc sa fac pana in 2020. Sa pot inspira si alte persoane cu sau fara dizabilitati, sa practice un sport.
Eu si echipa de tir cu arcul sa ne calificam la Jocurile Paralimpice de la Tokio din 2020.
In anul 2018 am participat la trei competitii internationale.